Dragă-i viața omului
În mijlocul câmpului,
În mirosul florilor,
Când bea apă din izvor,
La umbra zăvoiului,
La-nfrunzitul crângului,
Când răsare soarele,
Când vede mioarele.
Cui nu-i este dragă viața
Când se scoală dimineața
Să ia rouă de pe flori
Și să dea pe ochișori,
Cui nu-i plac horile
Să-nvârtească fetele,
Cui nu-i place sus pe grui
Și să aibă rostul lui?!
Dragă-i viața omului
Când vine la casa lui,
El vine-acasă cu drag
Că-l așteaptă mândra-n prag
Să-i spun-o vorbă frumoasă
De câte-a făcut prin casă,
Câte-a făcut ziua toată,
De dragostea ce îi poartă.
Sensul versurilor
Piesa celebrează bucuria vieții simple la țară, legătura cu natura și dragostea dintre oameni. Evidențiază frumusețea lucrurilor mărunte și importanța apartenenței.