Încă o noapte albă în contul vieții gri,
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală,
Încă un om mai crede și altul îl înșală
Și „a minți” se-aude la fel cu „a iubi”.
Nu mai putem distinge minciuna de greșeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?
Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dam pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem și raiul, și muntele, și bradul!
Te-acuz și-ți cad în față târându-mă-n noroi.
Noi suntem programații, trimișii, posedații
Unui blestem mai mare, mai rău și mai adânc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plâng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ți-i.
Încă o noapte albă, poți merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale și de veghe,
Îți voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.
Eu plec nu prea departe, aici, lângă pădure
Mă întâlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Și într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toți actorii lumii destinul să ți-l fure.
Prea dulceo! Noapte bună – să visezi că minți
Și-n trează minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuțit în dinți.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre bine și rău, adevăr și minciună, într-o lume plină de angoasă și blesteme. Vorbește despre condiționarea umană și lupta interioară cu sentimente contradictorii, într-un context social alienant.