Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?
Atât de albă-i primăvara mea!
Mi-i sufletul de patimi neatins
Și cerul floare peste el a nins;
Aleasă floare de mătăsuri moi
A nins în noapte peste pomii goi
Și i-a învelit în borangic ușor.
A prins o boare, caldă ca un dor,
Ș-adie rar miresmele din Raiu.
Al fluturilor măiestrit alaiu
A curs în suflet, liniștit și blând,
Pe căi de taină, din adânc de gând.
Și sus, deasupra albei năluciri,
Plutește raza sfintelor iubiri.
Da primăverii-n duhul meu lumini
Și se răsfrânge-n ochii tăi senini.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea și puritatea primăverii, văzută ca o renaștere a sufletului și o reflectare a iubirii divine. Natura este personificată și devine o metaforă pentru starea interioară de liniște și beatitudine.