Când se leagănă plopii, îmi spun:
Așa se leagănă ea pe străzile orașului.
Când furtuna bântuie pădurea, îmi spun:
Trupul ei e o pădure în veșnică frământare.
Când calc ierburile câmpului, îmi spun:
Ca ierburile acestea e rouată, e proaspătă.
Când mânjii nechează, îmi spun:
Ca mânjii, ca mânjii e sprintenă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și admirația față de o persoană iubită, folosind metafore din natură pentru a descrie frumusețea și vitalitatea acesteia. Elementele naturii devin simboluri ale calităților persoanei dragi, subliniind o conexiune profundă și emoțională.