Să-mi fi furat, of, ţara, să-mi fi furat trecutul?
Să plâng pământ, pe buni, jucând abil pe hâtrul?
Să am mândrii, dispreţ spre ce-i stabil rămas e?
Să fiu îndoctrinatul unei pretinse rase?
Să neg tot ce-am avut şi tot ce-am refuzat,
să fiu deşertăciunea unui alienat?
Să nu-mi găsesc o vină de neputinţă pură,
să mint copii, prieteni? Am fost „lepădătură”?
Să nu-mi port judecată de slab şi nestatornic,
să fie numai joc credinţa mea de dornic?
să-mi cumpăr libertatea cea sfântă, neavută?..
Să fiu sortit s-o cer în ţară neştiută?
Să zac cu psihic cancer umblând de ţară gol,
să-mi iau un atestat muncind din greu p-un pol?
Să-mi fie destinat inexplicabil ură,
să nu pot stăvili părere de.. „lătură”?
Să nu-mi dea nimeni crez de ştiinţă dobândită,
să nu pot să muncesc în ţară retrăită?!
Să am total refuz c-o experienţă nouă,
să nu pot s-o purced spre-a profita şi vouă?
Să merg privind pe străzi l-ai mei colegi deodată,
să nu revăd nimic din „fu frumoasă fată”?
Să fiu hulit adesea de-ai mei copii lăsaţi,
să-şi ducă singuri viaţa-n tărâm de exilaţi?
Să ţip la muţi şi surzi ai naţiei natale,
să-mi dea răspuns un tânăr; „alo, auzi matale,
să ştii pe-aici au fost de-a toate ştiutori,
să uiţi de noi, de ţară, poţi să te-ntorci sau mori.
Să nu ne dai poveţe, noi ştim, suntem şcoliţi,
să n-acceptăm realul de-a fi nenorociţi,
să ne purtăm a pururi nereuşita crudă,
să credem doar prostia, hoţia, mintea nudă”!?
Să-ţi dau un sfat; „ochi ager c-al celui de erete,
să nu rămână vis lovit de gri perete,
să nu te frângi în zbor de orb predestinat,
să cumperi ghid de viaţă, pilot automat.
Să ştii ce sunt orgolii stupide sau deşarte,
să ştii că toţi petrecem prin viaţă către moarte.
Să ai răbdare, minte, s-asculţi întâi să zici,
să nu mai crezi pe-aceia ce-ţi se numesc amici,
să-ţi ia din libertatea, un drept spălat cu sânge..
Să nu te-n crezi chiar dacă se face că te plânge!
Să-i dai să înţeleagă că eşti matur de rău,
să-ţi vrea nou sacrificiu, al tău şi nu al său.
Să fii mai drept, uman, să-nveţi la şcoli mai bune,
să faci ca acest neam să aibă iar renume,
să fie oaz-a lumii, neprihănire-n bine,
să fie loc de toţi; de tine şi de mine.”
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dezrădăcinare și frustrare față de situația din țară. Vorbitorul se confruntă cu întrebări existențiale legate de identitate, patrie și viitor, simțindu-se alienat și neînțeles.