Da, sunt valah, porecla asta-mi place,
Sunt meridional şi sunt fierbinte,
Din palma mea iau fiarele merinde,
Mă lasă-n pace când le las în pace.
Domnesc peste ţinuturi de cuvinte,
Pare că strigă gura-mi şi când tace,
Poftiţi, cuvintelor, veniţi încoace,
La tronul meu de interjecţii sfinte.
Fakir valah care înmoaie ace,
Vă pot părea şi-un ghicitor ce minte,
Eu floare spun, iar voi vedeţi morminte
Şi pâinea mea la viscole se coace.
O, cai, ce trageţi lumea înainte,
Luaţi hamul meu sălbatic de cuvinte.
Sensul versurilor
Piesa explorează identitatea unui personaj mistic, un "fakir valah", care stăpânește cuvintele și natura. El se prezintă ca un ghicitor, dar și ca un stăpân al propriului destin, legat de pământul său.