Unu.
Roma, în pat, ațipind,
În noaptea de 27 spre 28 iunie 1966.
Se începe prin cântec
Și i se cântă sfârșitului.
Doi.
Născut pentru cântec
Cel ce din dragoste moare.
Născut pentru iubire
Cel ce de cântec moare.
Trei.
Cine s-a născut să cânte
Și murind va cânta.
Patru.
Cine-i născut pentru iubire
De iubire va muri.
Cinci.
La naștere nimic nu știi,
Trăind înveți puțin,
Dar spre moarte îți va părea poate
Că unica doctrină
Ar fi șlefuită
În patul iubirii.
Șase.
Am putea continua.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre naștere, iubire, cântec și moarte, sugerând că destinul fiecăruia este predeterminat și că există o interdependență între aceste elemente. Versurile reflectă asupra inevitabilității morții și a modului în care iubirea și arta pot oferi sens vieții.