Cu zugrăveli stângace
umple văzduhul ploaia,
și cu culori sărace.
(C-un fulg de nea, odată,
am luminat odaia
copilăriei, toată..)
Ca-n școlărești desene,
ne oglindim în timp,
cu uriașe gene,
cât brazii de înalți,
mereu la fel și-n schimb
întotdeauna alți..
Acum, tulpini naive
cresc din vopseaua plânsă,
cu flori definitive.
Lumini, sub pleoape strânge-le!
Toamna, pe-a lunii pânză
ne desenează sângele..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a nostalgiei pentru copilărie, folosind imagini ale naturii și ale toamnei pentru a evoca un sentiment de melancolie și reflecție. Versurile sugerează o contemplare a schimbărilor și a amintirilor care ne definesc.