Acest tipar de carne-mi mai îndură
dogite oase, vreascuri de strânsură
şi nervii, ierbi de marmură în temple.
Tot ce-i april în mine se-n septembrie.
Târziul e-al iubirii ne-ntâmplate
şi-al hanului în care n-ai rămas,
al diligenţei ce-n potcoave bate
sub ulmii vechi, fântâna de popas.
Şi-mi se smereşte, singur, versul până
să fie vers şi cu bătrână mână
încerc să-l fac să fie, să rămână,
duminecă să-mi pară-n săptămână.
Septembrie, copt, în fânul strâns căzu
devălmăşindu-şi blânda sare cu
o lacrimă ce plouă
şi eşti tu.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și regret legate de trecerea timpului și o iubire neîmplinită. Versurile evocă imagini ale toamnei și ale amintirilor, sugerând o reflecție asupra pierderilor și a ceea ce ar fi putut fi.