Florile dorm la fereastră și lampa fixează lumina,
și geamul fixează fără gânduri bezna de-afară,
fotografiile își oferă, neînsuflețite, conținutul lor familiar
și muștele zac pe pereți și gândesc.
Florile se înclină spre noapte și lampa țese lumină,
în colț toarce lână pisica până s-adoarmă,
pe plită sforăie un ibric de cafea, simțindu-se bine,
și copiii se joacă pe podea cu cuvintele.
Fața de masă albă așteaptă pe cineva
ai cărui pași n-au să urce vreodată scările acestea;
un curent ce străpunge liniștea în depărtare
nu ne dezvăluie taina lucrurilor;
soarta însă numără bătăile de clopot cu diviziuni zecimale.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă statică, plină de așteptare și melancolie. Elementele familiare din jur contrastează cu absența cuiva drag, accentuând sentimentul de singurătate și trecerea implacabilă a timpului.