George Tutoveanu – Și Nu Gândești

Tu cânți, privighetoare, cânți,
Adâncul zărilor frămânți,
Și spui de dor și de iubit
Acum, în codru-ntinerit,
Și spui de dragoste și dor
De tulburi apa de izvor,
De-mprăștii frunzele pe jos,
De-aprinzi huceagu-ntunecos….
Și nu gândești că-n glasul tău,
Trimis din cer de Dumnezeu,
În glas de flăcări și tumult,
Eu nici n-aud și nici n-ascult,
Din taina vremilor de ieri,
Chemarea mândrei primăveri,
Ci doar suspinele de vânt
Pierdute-n margini de pământ….
Zadarnic spui și de iubit
Acum, în codru-ntinerit.

Sensul versurilor

Piesa exprimă o stare de indiferență și dezamăgire față de frumusețea naturii și cântecul privighetorii. Vorbitorul nu mai găsește alinare sau bucurie în aceste lucruri, fiind copleșit de sentimente negative și amintiri triste.

Lasă un comentariu