Furtuna.
Nimeni n-a rămas în stradă.
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate
Şi salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate..
A ieşit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână.. Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce:
Fulgeră şi tună.
Dar a norilor năframă
Se sfâşie.. Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute
Şi cu glas pierdut îl cheamă:
– Hai cu mama, iute!.
L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Bolta parcă-i spartă-n două..
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
– Plouă, mamă, plouă!
Sensul versurilor
Piesa descrie o furtună puternică și impactul acesteia asupra unei mame și a copilului ei. În mijlocul naturii dezlănțuite, se evidențiază legătura puternică dintre mamă și copil, precum și instinctul matern de protecție.