Sus, prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipit
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași
Cu alai
De toporași.
Primăvara, cui le dai?
Primăvara, cui le lași?
Se-nalță abur moale din grădină,
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri vestede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Să intre-n casă soarele și vântul.
De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele,
Iuți ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frica să nu-i cadă la picioare
Din creștet, valul subțirel de floare.
Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe – și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
Soare crud în liliac,
Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele și urzici..
Primăvara, din ce rai
Nevisat de pământeni,
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Lași în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Balți albastre și-nsorite
De omăt topit abia
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Și pornește departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini..
Drumuri-nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Își îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme-n viorii
De condori împărătești
Peste albele stihii..
Primăvara, unde ești?
Sensul versurilor
Piesa descrie venirea primăverii și transformarea pe care o aduce în natură. Evocă imagini idilice ale peisajului renăscut, de la flori și insecte până la activitățile gospodărești, celebrând frumusețea și vitalitatea acestui anotimp.