E-o noapte udă, grea, te-neci afară,
Prin ceață – obosite, roșii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare,
Ca într-o crâșmă umedă, murdară.
Prin mahalale mai neagră noaptea pare..
Șivoaie-n case triste inundară –
S-auzi tușind o tuse-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe, mă reîntorc spre casă,
Ori ca Verlaine, topit de băutură –
Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,
Prin întunerec bâjbâiesc prin casă,
Și cad, recad, și nu mai tac din gură.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de depresie și singurătate într-o noapte ploioasă și mohorâtă. Naratorul se simte pierdut și dezorientat, comparându-se cu figuri literare marcate de suferință și viciu.