George Bacovia – A Bătut Vântul… – Poem în Proză

A bătut vântul… Frunzele cad peste noi și peste ziare.
Am plecat pe o alee fără bănci; trec singur pe lângă bazinuri de piatră părăsite, și
de la sfârșitul parcului, privesc câmpia nesfârșită peste care se lasă corbii și vântul
părăsirii.
Îmi amintesc de romane pasionale, în care eroii se împușcă, sau se otrăvesc, se
spânzură, se aruncă în mare, sau înaintea trenului.
E trist. Frunzișul e galben și sunt și frunze roșii ca pete de sânge; dacă vrei să
rămâi pe gânduri, pe aceste alei de toamnă, e prea mult mister și nu e nimeni să râdă, sau
să te plângă.
Numai poeții redau în câteva strofe, aceste stări de melancolie, și numai ei ne
amintesc de tăceri și singurătăți..
În drum, spre oraș, m-am gândit la descrieri care sfârșesc cu speranțe de viitor. La
colțul unei străzi așteptau mai mulți un tramvai; pe bulevarde mari, vântul duce repede
praful și frunzele, până departe..
E toamnă.. cu tramvaiul am ajuns la celălalt capăt al orașului; pe aici sunt
cazărmi și fabrici.
Am rătăcit și pe aceste străzi, ca prin marginile unui oraș de provincie; pe
maidanele goale se lăsau corbii, iar zarea era închisă și rece. Pe o stradă din acele locuri,
am intrat în grădina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era și
bun, pe când un gramofon cânta într-o cameră a acelui local.
Un tânăr elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv,
sprijinindu-se în baston, privea la consumatori cu mișcări leneșe din corp.
Întru târziu i se făcu semn să ia loc la o masă. Acest nebun mânca și cânta după
gramofon, și din când în când, se ducea la masa ofițerilor pentru a se recomanda, ceea ce
făcea o plăcere deosebită doamnelor.. Gramofonul cânta, când ca o fanfară, când cântece
populare din voce; era totuși liniște, izolare, iar vinul dădea visări că sunt și mai singur..
Spre seară, am luat în oraș, câteva cafele într-un local plin de lume, printre care se
distingeau câțiva poeți, câțiva artiști, – vor apărea desigur în toamna aceasta, câteva
reviste literare cu scriitori de talent cu o notă nouă în poeme mici, sau cine știe în ce fel..
Plouă încet; cafeneaua e și mai plină, și, când se face tăcere, se aude cum cade
ploaia încet, care predispune la somn… Noapte.
Pe asfaltul ud, se răsfrâng luminile felinarelor, și trec umbre de trăsuri și de
oameni.. pare o carte cu îngeri, demoni, stele, suflet și alte vedenii..
Câte întâlniri mai ieftine, sau scumpe, rămân în urmă, și câte grădini plouate, cu
parfum de toamnă, până spre casă…