Despre blândeţea de a fi de vină
Şi despre nebunia de-a fi trist,
Am să vă povestesc, cât mai exist,
Şi ochii mei atârnă de lumină.
Dezastrul care mi se-ntâmplă mie
Aţi vrea s-aveţi norocul de-a-l trăi,
Eu nu dau din tristeţea mea o zi
Pentru un veac întreg de veselie.
Nu dau, din tot coşmarul meu, un gând,
Neconvertibilul noroc mă ţine
De-a-mi fi cu cât mai greu, cu-atât mai bine,
Şi mă trezesc cu creierul urlând.
Şi nu mai ştiu nici eu ce e cu mine,
Ce-i lumea, ce se-ntâmplă, cine sunt!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de melancolie și suferință, în care naratorul preferă durerea în locul unei fericiri superficiale. El se simte pierdut și copleșit de existență, incapabil să înțeleagă lumea din jurul său.