Gellu Dorian – Femeia În Care Am Fost Ascuns Până Acum

Da, este mult prea mult să privesc la fel ca până acum,
să doresc ca până acum,
să râvnesc chiar, să am
și să arunc de pe mine pielea ca pe ultima haină
de sub care ies orbit de plăcere.
Este, desigur, mult prea mult să-mi las ochii
pe pielea femeilor pusă la uscat pe nisipul ce curge la nesfârșit
printre degetele unui bărbat
care nu mai seamănă cu mine deși sunt eu,
deși răspunde la același nume
și visează mult mai mult
și împlinește mult mai puțin,
călătorește fără nicio țintă anume,
nu ocolește nimic în timp ce toate îl ocolesc
și el crede că numai așa poate fi văzut
și recunoscut în tabloul pe care-l expune peste tot
unde crede că nu e deloc puțin lucru
să aibă cineva un cât de cât interes față de insul acela străin
care mâine va semăna cu altcineva
despre care nimeni nu va ști nimic.
Dar nici așa nu este suficient,
când simt cum spre mine se aruncă o mie de ochi
din trupuri pe care nu le pot privi la fel
ca atunci când era de ajuns să inventez unul
și să dorm cu el nopți nesfârșite
prin case care abia după ce plecam se ridicau
și-și deschideau ferestrele prin care ieșeam
fericit ca mirosul dulce de crin
dintr-o grădină în care a dormit dimineața peste noapte.
Și atunci,
tu rămâi lângă mine și mă inventezi cum știi mai bine,
femeia în care am fost ascuns până acum,
cristalin într-un ochi orb
care începe să vadă.