Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie.
Răsună cobza şi vioara,
Fac gospodinele pomeni..
Ce chef la noi în Viişoara,
Ce praznic mare-n Rădăşeni!.
Chiar Hanul-Boului învie!
Iar jos, la Crâşma lui moş Precu,
E-atâta zvon şi veselie
De parcă azi se lasă secu!.
La vodă-Tomşa vin răzeşii
Să afle astăzi crezământ.
Şoimaru bea cu megieşii
Izbind căciulile-n pământ.
Pe când Duduia Margareta,
Rămasă singură-n ietac
Să-şi facă-n grabă toaleta,
S-a-mpuns la deget cu un ac..
Vuiesc pe Bistrița nahlapii
Şi cântă volbura la Toance.
Plutaşii dârzi, în sforul apei,
Înfig prăjina, ca o lance.
Spre-o lume care-a „fost odată”
Duc vestea undele-n răspăr..
Stă Zâna Lacului mirată,
C-un nufăr galben prins în păr..
Pe grindul unui lac sihastru,
Din depărtări şi din trecut
Un mândru Cocostârc albastru
Misterios a apărut..
El vine cu mişcări atente,
Înaintează fără glas,
Făcând uşoare complimente
Din cap, la fiecare pas.
Şi-n urmă zice către Zână,
Oprindu-se într-un picior:
— „Când falnic m-am lăsat din zbor
Pe Academia Română,
Eram de mult nemuritor..”
Sensul versurilor
Piesa evocă un tablou idilic al vieții rurale românești, legat de intrarea lui Mihail Sadoveanu la Academie. Un cocostârc albastru apare ca simbol al nemuririi și al legăturii dintre trecut și prezent, aducând un omagiu culturii și naturii românești.