George Topirceanu – Cocostârcul Albastru

Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie.
Răsună cobza şi vioara,
Fac gospodinele pomeni..
Ce chef la noi în Viişoara,
Ce praznic mare-n Rădăşeni!.
Chiar Hanul-Boului învie!
Iar jos, la Crâşma lui moş Precu,
E-atâta zvon şi veselie
De parcă azi se lasă secu!.
La vodă-Tomşa vin răzeşii
Să afle astăzi crezământ.
Şoimaru bea cu megieşii
Izbind căciulile-n pământ.
Pe când Duduia Margareta,
Rămasă singură-n ietac
Să-şi facă-n grabă toaleta,
S-a-mpuns la deget cu un ac..
Vuiesc pe Bistrița nahlapii
Şi cântă volbura la Toance.
Plutaşii dârzi, în sforul apei,
Înfig prăjina, ca o lance.
Spre-o lume care-a „fost odată”
Duc vestea undele-n răspăr..
Stă Zâna Lacului mirată,
C-un nufăr galben prins în păr..
Pe grindul unui lac sihastru,
Din depărtări şi din trecut
Un mândru Cocostârc albastru
Misterios a apărut..
El vine cu mişcări atente,
Înaintează fără glas,
Făcând uşoare complimente
Din cap, la fiecare pas.
Şi-n urmă zice către Zână,
Oprindu-se într-un picior:
— „Când falnic m-am lăsat din zbor
Pe Academia Română,
Eram de mult nemuritor..”