Gellu Naum – În General

În general nu se știe precis dacă e bine sau nu să vorbim despre lucrul
acela, surghiuni despre ciudatul
bine știut pe care îl știam singuri,
despre migrările spre labirinturi blânde în care gemetele pot să aibă valori
inestimabile.
În general se face dragoste noaptea și ziua și seara și uneori dimineața,
după calendare ușor eronate,
se coace pâinea și se bandajează omoplații
și trecem pe marile bulevarde povestindu-ne amintirile de lăcustă,
trecem ca niște maldăre de coceni uscați și foșnetul nostru stârnește
nostalgia celor ce se plimbă cu degetul în creolină,
vorbind acel limbaj urban-rural
cu o dârzenie în ei capabilă de și mai și
în leagănul, în ștrandul și în colivia lor.
Se cresc pe lume plante atotputernice biruitoare,
o lume vegetală ne privește de departe și ne trimite ilustrate ventilatoare
în arșița care nu ține nici o eră,
o arșiță totală ca un pat fără amintiri, fără vise, numai cu baldachin
urban-rural și noi ne existăm și totul
e un singur lucru,
un lucru presimțit cu sutien și cu jupon pierdut gălbui pe suprafețe aspre.
Iar pe aleile acelea plauzibile prin scuaruri
poți să auzi cuvintele din cuvinte, poți să vezi
clepsidrele pierdute în nostalgia lor,
fierul din tine ruginit în ele.
Stăpână lumii, fata de balet doarme cu noi într-o cutie de conserve,
Heron din Alexandria își deapănă principiile
pe-un colț de masă mic într-o cutie de chibrituri
și totul e limpede și tu răsfoiești tratatul despre Vid
și te plimbi în criolină sau pe bănci lângă un gard
cu părul tău de Ofelie înecată în aburi
și eu îți declar cele mai nobile sentimente într-o amforă albă,
într-un turn ca o calfă cu picioare umede ca ale femeilor după aprinsul
lămpilor,
seara mâncat de țânțari într-o regiune a transparenței totale
pe când un papagal trist îmi dă lecții de geografie
fără nimic și fără nicăieri.