În preaplinul tău de viață,
Nici nu are cum să fie
Loc de moarte din iubire,
Care-nseamnă poezie.
Se întâmplă încă totul,
De la sine, cărnii tale,
N-ai avea cum recunoaște
Gustul pierderii totale.
Însă va veni și vremea
Când puținul mângâierii,
Adunat după o viață,
Să te dea de tot durerii.
Obligându-te să-ți drămui,
Cu mai mare disperare,
Rătăcirile mărunte,
Și, din ce în ce mai rare.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre inevitabilitatea suferinței și despre cum, în tinerețe și în plinătatea vieții, suntem adesea nepăsători față de pierderile viitoare. Însă, timpul va aduce și durerea, obligându-ne să prețuim momentele mărunte.