La jumătatea nopții
Vom desena cu fluturi
Oglinzi tremurătoare
De spațiu efemer
Și adunând lumina
Sub sfoara unei ciuturi
Ne vom topi de sete
Alunecând spre cer.
În carnea ta luceferi
Vor înflori, femeie,
Rememorând căldura
Unui sărut răpus
Și prin adânca rouă
A mărilor lactee
Rănindu-mă cu flăcări
Te voi veghea supus.
București 1977
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire profundă și nostalgică, folosind imagini poetice ale naturii și ale efemerului. Vorbește despre dorința de a se contopi cu persoana iubită, amintindu-și de căldura unui sărut pierdut și oferind o veghe supusă și plină de flăcări.