Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi.
Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.
Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
Sfarmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi,
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea,
Doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
care purtând acest clopot prin foc
și l-a-nghiţit şi-l poartă acum
oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!
Sensul versurilor
Piesa descrie povara existențială a unui om chinuit de un clopot interior, simbol al suferinței și al destinului implacabil. El se simte zdrobit de această povară, incapabil să scape de ea, și acceptă cu resemnare soarta sa.