La ușă-ascult cu groază deseori
Și intru, simt că fuge cineva.
Pe lângă mine ochii-i visători
Privesc de parcă-aiurea m-ar vedea.
Și ghemuită-ascultă ea, pe când
Departe obiectele din jur îi par.
La geam aude-un zvon și tremurând
Ca un copil fricos ea plânge iar.
Prin părul alb sleită-și trece mâna rar
Și-ntreabă cu ochii stinși: Să plec mi-e dat?
Și aiurează: Candela pe altar
S-a stins! Tu unde pleci? Ce s-a-ntâmplat?
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unei bătrâne care se apropie de moarte, cuprinsă de frică și confuzie. Ea pare să trăiască într-o lume a ei, pierdută în amintiri și temeri, așteptând inevitabilul sfârșit.