Părinte, sunt marele fiu rătăcit
Care venind la tine boema nu și-a pocăit,
Părinte, sunt fiul beat de infinit!
Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum
Ci scârțâie prin paradisul lui de fum,
Părinte, am o naștere, sunt eu
Rătăcitul, dementul ateu
Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc
Eu, tată, am seva măduvii de soc.
Trăiesc apă mută ce nu curge
Din ea nimic nu se scurge;
În urmă pășește groaznicul afet:
Se stinse lunatecul poet.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unui individ care se simte pierdut și deziluzionat, adresându-se unei entități divine într-un mod rebel și neconformist. El se autodefinește ca fiind un fiu rătăcit, un ateu dement, care nu se poate întoarce la credință, preferând să trăiască într-un paradis al propriilor iluzii.