Gavril Rotica – Romanța

– Vezi bărcile acele, căsuțe plutitoare,
Căsuțe legănate de valul moale, lin?
Cât farmec e pe ele în asfințit de soare! –
Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeț străin.
– Vezi nava ce se duce cu-naltele catarte,
Un drum de spumă albă lăsând în urma ei?
Tot sufletul încolo, un freamăt de departe
Mi-l cheamă-n clipa asta; mă cheamă munții mei.
– Ascultă fermecata cântare depărtată:
La casa lor pescarii din largul mării vin;
Cu cântecul și barca petrec viața toată. –
Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeț străin.
– În țara mea cu măguri și culmi înalte, sure,
Cu doine și cu doruri, cu turme și cu stâni,
Un cântec cum nu-i altul pe lume nicăiure
E cântecul de seară al codrilor bătrâni.
– Vom rătăci cu barca și de pe mii de unde
Voi strânge-al mării farmec, plutind pe valul lin,
Și numai pentru tine în ochi îl voi ascunde. –
Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeț străin.
– Ne-așteaptă-n munți o vale cu murmur de izvoare
Din care beau toți cerbii din munții mei frumoși;
Dă-mi mâna ta, străino – și cerbi și căprioare
Vei îmblânzi acolo cu ochii-ți luminoși.
– Eu am crescut pe ape și marea-i fermecată
Și marea nu mă lasă în țara ta să vin,
Și nu-ți voi fi mireasă acolo niciodată. –
Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeț străin.
– Și eu sunt dela munte și înapoi acasă
Cu mii de glasuri codrii mă cheamă-n țara mea
Și inima mea plânge și mi te vrea mireasă
Și inima rămâne!.. Rămân și eu cu ea.