Ce singuri suntem pe pământ,
Eu la un capăt, tu la celălalt,
Ca pe un galben balansoar,
Tu în adânc, eu în înalt.
Prea mult mă ții în sus,
Și am văzut atâtea asfințituri și mi-e dor
Picioarele să-mi lunece pe pământ
Ca avioanele-amețite după zbor.
Sau ai plecat demult și ai lăsat
O piatră, asemeni trupului de grea,
Și-aștept la capăt de pământ
Să înfrunzească verzi silabele pe ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și distanță între două persoane, sugerând o așteptare îndelungată și o dorință de reconectare. Metafora balansoarului evidențiază dezechilibrul și imposibilitatea de a se întâlni.