Meșterul cu ochi albaștri.
Irisul înlăcrimat.
Pe obraz subțire ploaie.
Albastrul cutremurat.
Poate i s-a născut un fiu
și-a primit din sat solie.
Strigă, tremură de dor,
albastru-i de bucurie.
Și-au râs aici, zugravii,
pensulele-au amețit.
Dinții albi opriți în hohot.
Albastrul în alb topit.
Mai departe se-ntrerupe
cerul verii nefirește.
Meșterul nemaivăzut
Ca izvorul s-a pierdut.
Ceru-n ochiul drept lipsește.
Sensul versurilor
Piesa evocă legenda meșterului zugrav de la Voroneț, surprinzând emoția și trăirile sale interioare în timp ce creează faimosul albastru. Versurile sugerează un amestec de bucurie, dor și poate chiar sacrificiu în procesul artistic.