Să cânte pot, (credeam) chiar șerpii.
I-am pus ca grave strune harpei
Alăturea de coarda poamei
Și sfântul fir de păr al mamei.
Cu harpa stăm sub mere coapte.
Ei blând cântau. Ci-n neagra noapte,
Trecând prin codru, singuratec,
Au prins a șuiera sălbatec,
Săreau să-mi muște mâna, fața,
Să-i sugă cântecului viața.
Sunai al mamei păr sub cetini,
Veniră-n fugă-atunci prieteni.
Când mă trezisem ca din vise,
Văzui c-o strună-ncărunțise.
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență onirică în care armonia inițială cu natura este amenințată de forțe întunecate, dar salvată de prietenie. Struna încărunțită simbolizează o pierdere sau o transformare suferită în timpul acestei experiențe.