O, tu, vrăjitorule
algebric!
Tu, care simți cifra
cum simțeau bunicii tăi
bulgărul de pământ
fărâmițat între degete,
tu, care auzi sunând
inelul tău
radical,
cum mireasma aude sunând
inelul ei atingându-se
de cristalul paharului,
tu, care știi să înmulțești
și să aduni vectori,
monomi, matrice, mișcări!
Adună, rugămu-te, și înmulțește
și sufletul nostru,
înmulțește devremele,
adună trecutul,
înmulțește cerul,
strălucind ca un nimb,
și, dacă poți,
adună pe cei dispăruți
înainte de timp.
Sensul versurilor
Piesa este o invocație către o figură metaforică, un "vrăjitor algebric", capabil să manipuleze concepte abstracte și să influențeze realitatea. Se cere acestuia să adune și să înmulțească elemente ale existenței, inclusiv suflete și amintiri, într-o încercare de a repara pierderile și de a da sens trecutului.