Grigore Vieru – Cinstirea Proverbelor

Tu, fiule, să nu te superi
Că-ți dau mereu povețe.
Nu-i rea povața niciodată,
Nici chiar la bătrânețe.
Prin roua Patriei cea dulce
Întâiul fă cărare,
Că cel sculat de dimineață,
Acela e mai mare.
Trăiește-ți clipa în picioare
Cum bradul și-o trăiește.
Ca râul cel de munte-aleargă
Și zboară vulturește.
De aur să nu-mbraci vreodată
Cununi strălucitoare,
De n-ai purtat întâi pe frunte
Cunună de sudoare.
Cel care pe pământ adoarme
Cu brațele robace,
Nu are teamă c-o să cază
Atunci când se întoarce.
De trebuie, la vot, cu mâna
Iubirii să ții parte,
Să n-o ridici de n-ai într-însa
O pâine sau o carte.
Să nu lași pizma foc să vâre
În grânele vecine,
Că se aprind și ale tale.
Apoi, e și rușine.
De vei afla un cal în luncă,
Sărută-i trista coamă
Și cere-i pentru noi iertare,
Căci ce-am făcut cu neamu-i?!.
Cu grijă fii pe drum, căci răul
Își schimbă fața-ntruna,
De gât când nu te poate strânge,
Mieros îți strânge mâna.
Tu cu urechile ascultă,
Cu ochii vezi întruna
Și taci, când trebuie, cu gura,
Dar nerăbdând minciuna.
Nu sta la nunți comerciale,
Urăște cu putere,
De pildă, măritișul ceții
Cu negrul întuneric.
Să nu uiți: cinstea nu se vinde
Ca la bazar leguma,
Și pentru dor nu bate palma,
N-o bate pentru muma.
De nu știi cum, sau nu ai vreme
Zidi o nouă casă,
Cu-a ta suflare încălzește
Pe cea de-i părintească.
Poți fi de aur plin, iar dacă
În casă n-ai un leagăn,
De noi se prinde-atunci urâtul
Și câte nu se leagă!.
De-ntârzie în primăvară
Să vină ciocârlia,
Aruncă-ți inima în ceruri
Și-nveselește glia.
Te-nchină păcii omenește,
Cu drag sărută-i mâna,
Așa-i din moși lăsat și datini:
Să nu spurcăm lumina.
Gonește pasărea cea neagră
Ce croncănește oarbă,
Visând din soare gălbenușul
Să-l scurme și să-l soarbă.
Te bucură: răsare soare,
Mai sunt pe apă lotuși.
Cinstește clipa ce ți-e dată,
Frumoasă-i clipa totuși!.
Cinstește pe strămoși cu fapta,
La fel și ziua nouă.
Trăiește, fiule, o viață
Și cu a morții două.
1987