Eu nu sunt. Fratele mi-a făcut ceva.
Ceva ce văzul nu vedea.
Lumina toată mi-a luat.
El chipul mi-a înlăturat
cu chipul său.
Acum e singur el fără să știe.
Eu cred că el mai trebuie să fie.
Lui nimeni nu îi face ce mie îmi făcu.
Pe drumurile mele duse-acu,
vin toți fugind de-a lui mânie,
și toți se pierd în el fără să știe.
Eu cred că fratele pândește
ca judecata de apoi.
La mine noaptea se gândește;
la el însă ea dă-napoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă perspectiva lui Abel după moarte, acuzându-l pe fratele său pentru crimă. El observă cum fapta fratelui său îl afectează pe acesta și pe ceilalți, sugerând un ciclu de vinovăție și pierdere.