Măști! Măști! Lui Eros chipul să-i astupe:
Cine îndură fața-i ce dogoară,
când el, asemenea solstițiului de vară
primăvăratecul preludiu-l întrerupe.
De vorbă stai și brusc, fără să vrei,
e altfel totul, grav.. Un strigăt.. dus.
Și deodată-aruncă peste ei,
precum un naos, un fior nespus.
O, pierdut, deodată, o, pierdut!
Iute-mbrățișează cei divini.
Viața-ntoarsă-i, soarta s-a născut.
Și-un izvor se vaită-n adâncimi.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura intensă și transformatoare a iubirii (Eros). Descrie modul în care iubirea poate schimba brusc percepția și poate aduce atât pierdere, cât și o nouă soartă.