Se obișnuiseră cu el. Dar când
o lampă-a fost adusă, dintr-o dată
în slaba ei lumină tremurată
străinul mai străin a fost. Curând,
pe gât și-n rest au început să-l spele
și, neștiindu-l, fără vreun regret
vorbeau de el. Iar una dintre ele,
tușind, lăsă buretele cu oțet
pe fața lui. Și cealaltă-atunci atrasă
se-opri. Din peria aspră pe-ndelete
cădeau mari stropi; și mâna fioroasă
voia c-un gest la-ntreaga casă
să arate-acum că nu-i mai este sete.
El arătă. La lucru, mai grăbite,
cu-o tușe scurtă ele iar trecură,
iar pe tapete umbrele-amuțite
și strâmbe se-adunară-ntr-o figură
și parcă se zbăteau să se sugrume,
când cu spălatu-au terminat. Brutală
căzu și noaptea prin fereastra goală.
Și gol, în curățenia-i, în sală
da legi acolo unul fără nume.
Sensul versurilor
Poemul descrie spălarea unui mort de către femei anonime, într-o atmosferă rece și impersonală. Accentul cade pe detașarea și lipsa de cunoaștere a identității celui decedat, transformând ritualul într-un act mecanic și înfricoșător.