Cel ce, acum, plânge undeva în lume,
fără vreo noimă plânge-n lume,
mă plânge chiar pe mine.
Cel ce, acum, râde undeva în noapte,
fără vreo noimă râde-n noapte,
își râde chiar de mine.
Cel ce, acum, pleacă undeva în lume,
fără vreo noimă pleacă în lume,
pornește către mine.
Cel ce, acum, moare undeva în lume,
fără vreo noimă moare-n lume,
se uită lung la mine.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de interconectare umană prin experiențele universale de plâns, râs, plecare și moarte. Sugerează că fiecare individ, în momentele sale de bucurie sau suferință, este legat de ceilalți, reflectând o unitate profundă a existenței.