Departe-n Bükk ceață,
Abur în șes, Ierul crește
Și-n corpul trudit, subit,
Acolo, pe câmpul udat,
Sângele cânt roșu pornește,
Sângele cânt roșu pornește.
Sfârâind crește iarba,
Raza vibrând, Soarele e jar,
Frunziș-n muguri, Pământ-n floare,
Pământul dansând, la fel și Cerul,
Totul sub Cer se pupă, iar,
Totul sub Cer se pupă, iar.
Ochii năluciți de urbe
Îmi închid la atâtea săruturi
Clipind des și neliniștit
Și-ncet îl rog pe Domnul:
„Slăvește-l acest câmp de săruturi,
Slăvește-l acest câmp de săruturi”.
Ici-colo ceată de femei
Prășesc, unde viața se produce.
(Oh, totuși e bine a trăi.)
Puternice sunt și tinere
Și până-n genunchi nude,
Și până-n genunchi nude.
Sensul versurilor
Piesa descrie o renaștere a naturii după ploaie, văzută ca o binecuvântare divină. Observatorul, inițial detașat, este copleșit de vitalitatea și frumusețea scenei, implorând binecuvântarea divină asupra acestui spectacol.