De unde vii, străine, sub viscolele lunii?
– Din adâncuri vin, din lut.
Am fost să văd, să pipăi, să sărut
furtunile, mormintele, străbunii.
Mă furișez prin țarcuri și șoproane,
ciulini și pietre gleznele îmi rup,
și luna-mi trece, vânătă, prin trup
ca printr-un geam, și-mi suflă prin ciolane.
Și-n traista asta veche ce duci oare?
– Duc rumeguș de os de împărați
și pajuri mari și zimbrii ferecați,
duc Țara ca pe-un bulgăre de soare.
În șopru, la opaiț, umbra scoate
un maldăr de foi galbene din sac.
– Îngenunchează, frate… Vin din veac
și Neamul nostru l-am adus în spate.
Sensul versurilor
Piesa explorează identitatea națională și sacrificiul pentru păstrarea tradițiilor. Un străin, simbol al trecutului, poartă cu sine istoria și esența țării, îndemnând la respect și recunoștință față de moștenirea lăsată.