Mi-oi râcâi cu grijă rugina de pe zale
și-n pod găsi-voi sparta o chivără, m-auzi?
I-oi drege buza știrbită la loc, din mucava
și o voi ține-n brațe, timp lung cu ochii uzi.
Mi-oi ascuți de-o piatră, cu gând-n lume, lancea
și-o noapte aștepta-voi în friguri zorii, când
mi-oi săruta mărțoagă pios pe botu-i blând
și voi porni alături cu soarele din Mancha.
În urmă Sancho Pancha își va certa mereu,
proptindu-se-n călcâie, măgarul său cuminte.
Va da din cap prostimea: -Este nebun! Dar eu
voi merge numai cântec și numai vis-nainte!.
Hei, cine-o să mai aibă veșmânt medieval
mai scump că zaua-mi ștearsă cu grijă de rugină?
Că Rosinanta nimeni n-o să mai aibă cal.
Și nici un vis ca visu-mi să ardă de lumină..
Și totuși, huiduită-mi va fi armură-n drum
și nimeni cavalerul cel blând nu-l va-nțelege
cât e de trist în umbra castelelor de fum,
însângerat de pietre și vânat de ciomege.
Însetoșat, hangiul nu-mi va întinde cana,
iar aripile morii mi-or rupe carnea, dar
m-o duce scutierul călare pe măgar
și voi porni în lume să-mi aflu castelana..
Iar când s-o rupe lancea bucăți în arături
și-o face idealul din mine carne vie,
atuncea cavalerul să moară o să vie
cu trupul către vatră și gândul către zări..
Întors să mor alături de-o veche lumânare
voi auzi pe Sancho plângând și pe preot:
-Cum a putut să-ncapă un vis atât de mare
în trupul ăsta firav și slab de Don Quijote?.
Mi-oi năluci atuncea că am învins toți zmeii,
că sunt biruitorul întregului pământ;
îmi va închide ochii, blând, mâna Dulcineii
și voi muri departe de morile de vânt..
Sensul versurilor
Piesa descrie viața și moartea lui Don Quijote, un cavaler idealist care luptă împotriva morilor de vânt. El este neînțeles și suferă, dar își păstrează visul până la moarte, visând că a învins toți zmeii.
