Frânți de-ntrebări sau gârbovi de suspine,
o, Tată, ce prin veacuri Te strecori,
icicând nu vom urca până la Tine,
nici Tu până la noi n-o să cobori.
Departe arzi de luturile-amare,
dar umbrele-Ți pe tâmple ni le lași,
iar noi te pipăim din depărtare,
de dincolo de frunte și de pași.
Nici stelele n-ajung de lut aproape,
nici brazii n-ating cerul nicăieri,
și totuși steaua-și lasă umbra-n ape
și brazii-și uită umbrele pe cer.
Sensul versurilor
Piesa explorează distanța metafizică dintre om și divinitate, subliniind dorința de transcendere și atingere a spiritualității, dar și conștientizarea limitărilor umane. Umbrele divinității rămân singurele puncte de contact palpabile.