Simt pe inimă fața tristă
A doamnei cu lacrima,
Cu degete roze, tremurând,
Acum scobindu-mi inima.
Desigur, simt și parfumul
Degetului roz, să răpună
Și pe inima-n sânge, trist,
Lacrimi picură, picură.
Gura ei plăcut mă mușcă,
Părul aici flutură,
Femeia aci distruge
Aci, aci: în măduvă.
Aci răzbunând pe viață,
De trecut, mină aci să pună.
Pe inima în sânge, trist,
Lacrimi picură, picură.
E mare vina mea. Ducă-se,
Care are rând la soartă,
Ca pe femeia-sfinx cu lacrimi
S-o simtă, s-o înțeleagă.
Rămânând sfânta enigmă Ea,
Rămânând mereu nouă.
În fine, pe inimă, trist,
Lacrimi picură, picură.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de durere și suferință, personificate printr-o figură feminină enigmatică, 'Doamna Lacrimilor'. Aceasta aduce distrugere și amărăciune, lăsând în urmă un sentiment de vinovăție și o enigmă nerezolvată.
