Cum piatra des zvârlită, pică,
Din nou, din nou, țară mică,
Fiul revine.
Umblă pe rând-n turle-ndepărtate,
Amețind, trist în țărână cade,
De unde se trage.
Cu dor continuu, dar nu scapă,
De râvna maghiară, calmată,
Care reînvie.
A ta sunt în marea pacoste,
În trădare, în gând de dragoste,
Ungur nefericit.
Piatră des zvârlită, trist, spontan,
Țara mea mică, doar probant,
Îți lovesc fața.
Și vai, e fără rost a gândi,
De sute de ori m-ai zvârli,
Veșnic, pe tine pic.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de apartenență complex și dureros față de patrie. Vorbitorul se simte legat de țară, dar și rănit de ea, într-un ciclu continuu de atracție și respingere, accentuând și conflictul identitar.