El îmi șopti: „Dragostea mea, înalță-ți ochii”
L-am mustrat, spunându-i: „Pleacă” – și el nu s-a mișcat.
Cu mâinile mele prinse în ale lui – așa a stat înaintea-mi.
I-am spus: „Părăsește-mă” – dar el n-a plecat.
Și-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit și i-am spus:
„Ce rușine” – și el nu s-a mișcat din loc.
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat și i-am spus:
„Prea mult îndrăznești” – dar el n-a roșit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus:
„Degeaba” – dar el nu s-a neliniștit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul și dispăru.
Plâng și întreb încă și azi în inima mea:
„De ce nu vine iar?”
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unei persoane care, deși inițial respinge avansurile cuiva, ajunge să regrete pierderea acelei persoane și să tânjească după întoarcerea ei. Versurile explorează dinamica complexă a respingerii și a dorinței ulterioare.