Când îmi poruncești să cânt eu
Inima-mi de bucurie
Strigă în cuvinte frânte
Neputând să se abție.
Când m-ating blândele haruri
Armonia simt în viață
Toate fricile de-amaruri
Pleacă-n lacrimi de pe față.
Îmi întinde duhul aripi
Dalbe dintr-un fum de rituri
Ca un pescăruș în mare
Între două nesfârșituri.
Știu – cântarea mea îți place
De-asta și mi-ai scris pământul:
Pot să vin în a Ta pace
Înmânându-ți numai cântul.
Am atins cu-aripa mică
A cântării mele Pasul
Tău și mi se face frică
Că am îndrăznit cu glasul.
Beat de fericirea rimei
Melodiilor încete
Uit că sunt doară un nimeni
Și-ndrăznii să-Ți spun prieten.
Sensul versurilor
Piesa exprimă bucuria și venerația față de divinitate prin intermediul cântului. Vorbitorul se simte umplut de har și pace, dar și copleșit de îndrăzneala de a se adresa divinității ca unui prieten.