– Să crezi în dragoste, chiar dacă-i izvor nesecat de durere. Nu-ți încătușa nicicând viața inimii tale.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
– Iubita mea, sufletul nu este făcut decât să trăiască între lacrimă și cântec.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
– Bucuria are viața scurtă ca picătura de rouă. Atunci când surâde, moare. Durerea este puternică și de neînfânt. Lasă fiorii dragostei să-și trezească din nou lacrimile durerii în ochii tăi.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
– Floarea de lotus voiește mai bine să se răsfețe o clipă doar în lucirea soarelui, ca apoi să moară, decât să trăiască veșnicia iernii într-un biet mugur.
– Nu, nu, prietene al meu. Vorbele tale sunt întuneric și nu le pot pricepe.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dragostei, împletind bucuria efemeră cu durerea persistentă. Vorbește despre acceptarea ambelor aspecte ale dragostei și despre curajul de a simți profund, chiar și în fața suferinței.