În tine-acum se-adună, la un semn,
frumoasele ce m-au iubit odată,
apoi porniră pe un drum știut,
pierzându-se în zarea lor tăcută.
De-ai fi la fel ca ele ai apune
cu ziua ce se-ncheie după munți,
iar chipul tău în arbori amuțind,
cu frunzele s-ar pierde după vreme.
Dar se adună-n tine, la un semn,
frumoasele ce m-au iubit odată
și fiecare-ți fură din priviri,
cu fiecare treci în amintire.
Nu le primi! Păstrează-te doar ție!
Ești țârmul meu de calm evlavios,
maturul timp. Apropie-te, dar,
cu duhul meu altarul să-ți acoperi.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii iubirilor din trecut. Vorbitorul îndeamnă persoana iubită să se păstreze intactă, să nu se lase influențată de amintirile trecutului, fiind un refugiu sigur și matur.
