Ne protejează cine, iubito, care zeu
pătrunde-n carnea noastră și ne îmbracă chipul?
El ne scrâșnește piatra, călcându-ne nisipul,
mereu ne-mbogățește, golindu-ne mereu!
De când mă știu, în slavă îmi este arhetipul,
de când exiști, în tine-i un zbor de curcubeu,
și între noi nu noaptea se despletește greu,
ci aurora joacă pe bolta frunții nimbul.
Și totuși e o taină, jur-împrejur de noi
Vibrează o putere, ne-ncercuie frumoasă,
ea ne clădește munții, ne-nvăluie cu ploi
și-mpreunează cerul cu mlaștina umbroasă.
Iar ție-ți suie gândul, făcându-te de lună
și-n jurul tău, eu, clopot, ce-n valea nopții sună.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de protecție divină și iubire, sugerând că o forță misterioasă ne înconjoară și ne influențează existența. Eul liric contemplă relația dintre divinitate și iubire, observând cum aceasta se manifestă în lume și în relația cu persoana iubită.