Rumi – Somnul Trupului și Deșteptarea Sufletului

În fiece noapte Tu ne eliberezi sufletele din trup
Și din capcana lui, purificându-le asemenea tăbliilor șterse.
În fiece noapte sufletele sunt scoase din cușca lor,
Și-s libere de trup, nestăpânite, dar nici stăpâne peste trup.
La timp de noapte încarcerații nu știu că nu sunt liberi,
La timp de noapte regii nu știu nimic de marea lor putere.
Și-apoi nu mai există gând pentru câștig sau risipire,
Iar grija înspre nimeni nu se-ndreaptă, oricine ar fi el.
Starea „cunoscătorului” e-aceasta, chiar și când ești treaz,
Căci spune Dumnezeu: „Tu treaz îl socoți, deși el doarme”,
Ochi închizând ziuă și noapte la treburile acestei lumi,
Asemenea unui penel condus de mâna celui scrie.
Cel ce nu vede mâna care cu-adevărat așterne slova,
Va socoti că pana, singură mișcându-se, scrisu-a făurit,
De va dezvălui „cunoscătorul” tainele acestei stări,
Ar jefui pe omul simplu de somnul simțurilor tale.
Sufletul lui rătăcește într-un pustiu ce n-are asemănare;
Asemenea trupului, sufletul său cu-odihna se desfată;
Dar când e-ademenit din nou în cușcă,
Se tânguie, cerând oblăduire de la Cel Puternic.