Păduri pretutindeni, orașul are un trup păros și puternic – bine e
să ai o colibă în Dahlem și să te visezi în Neanderthal, bine e
să ai patru picioare și-un blazon cumpărat de la cerșetorul bătrân
și-o iubită în formă de S – bine e să-ți scrii numele
pe-acest splendid ambalaj și coborând în taverne să fraternizezi
cu apașii, căci orașul e plin de păduri și nimenea nu te vede..
dar uneori aluneci și cazi de pe banda rulantă și devii
inutil și pătrunzi într-o altă pădure pe care n-o cunoșteai –
acolo câinii au capete în loc de picioare și frunzele mușcă –
ploi carnivore umblă asemeni călăului orb căutându-și prada –
timpul se-ntoarce-napoi, cinci, patru, trei, doi, unu..
până când îți pierzi toate-nsușirile și-ncepi să dispari
și într-o dimineață personaje necunoscute mai descoperă
încă o epidermă uzată..
Sensul versurilor
Piesa explorează alienarea individului în mediul urban, pierderea identității și decăderea într-o lume dominată de instincte primare și pericole ascunse. Metaforele puternice sugerează o transformare regresivă și o pierdere a umanității.