Recro – Joc la Dublu, Pierd la Triplu

Stilu’ meu de jeg îmi zice pleacă, nu te întoarce,
că de faci un pas greșit, nici pisica nu mai toarce.
Fiecare-i pentru a lui și de pare că le face
spre plăcerea ta, mai bine te-ai retrage, prefăcătorie.
Multă mâncătorie și la final nu-ți pune nimeni farfurie.
Eu dacă aleg să stau, înseamnă că am de câștigat,
d-asta-s mereu pe drum, n-am de ce să joc legat.
Știu că mă acuzi că le-am făcut și încă le fac,
da pentru mine-i simplu să fac ce-mi place, de fapt.
Nu văd scopul-n a trăi după norme imaginare,
care încearcă să mă țină-n lanț, nici măcar nu doare.
Aleg să raționez și apoi să mă comport conform
gândirii de bolovan lovit ce ajunge uniform.
Și se poartă etichete, îmi zic că omul are preț,
cu cât face cum îi place, cu atât mai mult scade-n sens.
Prefer să nu am valoare-n ochiul unui mare jeg,
care vrea să mă convingă că cerințe tre’ să șterg,
ca să mă-ncadrez în lumea din care n-o să fac parte,
nici de tre’ să mor să scap din vagauna lor de noapte.
Eu am avut motive de-am ales să trăiesc singură,
mai arunc un strop de atenție, niciodată nu merita.
Da’ tre’ să mă joc și eu, că mi s-a stricat consola,
nu-i momentu’ să renunț la viața mea de sola.
Totuși am plecat de acasă ca să pot să văd lumină,
i-am îndepărtat pe toți, da’ încă salut cu stimă.
Nu-s de vină că de milă plec să nu te sabotez,
că așa se-ntâmplă când mă apropii, nu pot să mă controlez.
D-aia aleg să stau departe, nu vreau rău nimănui,
da-i mai greu să te calmezi când n-ai cui să-i spui
despre gândurile care-ncet te dezumanizează,
într-o zi poate o să vină cineva să asculte o frază,
da’ nu-i cazul acum, așa că dă-te la o parte,
lasă-mă să scriu, că așa mi-a fost dictat în carte.
Poate nu cred în destin și de-aia mă bazez pe fapte,
i-e mai ușor să nu regreți când știi că nu le știi pe toate.
Cum ar fi să-mi mulțumești că te-am eliberat de mine?