Te aibă Domnu-n pază, tu care pleci departe!
Te voi păstra în suflet când viața ne desparte.
Înainte ca țărâna-mi să fie-mbălsămată,
să nu crezi că putea-voi ca să te uit vreodată.
Dă-mi flacăra privirii! În zori visa-voi, poate,
că iar ți-nconjur gâtul cu mâini împreunate.
O, de-aș putea să-nduplec un mag din Babilon
cu-o vrajă să mă facă al vieții tale Domn!.
Îndură-te, lubito! Din inima-arzătoare
nenumărate perle să-ți cadă la picioare.
Voi plânge în nădejdea că lacrimile calde
corolele iubirii în tine-o să le-nvoalte.
În ceasul morții mele atât aș fi dorit:
să-ntrebi de soarta celui ce-a plâns și te-a iubit.
Nedemne sunt de mine femei, vin și cântare.
Reneagă acești idoli, Hăfiz, de vrei iertare.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei despărțiri iminente și dorința arzătoare de a nu fi uitat. Vorbitorul își exprimă dragostea profundă și speranța că lacrimile sale vor înflori iubirea în inima persoanei iubite, chiar și după moarte.