Dacă-ți compar icoana cu stelele și luna,
e doar ghicind, căci chipul ascuns ți-e-ntotdeauna.
A lui Șirin și Farhad legendă a iubirii,
asemeni cu a noastră, menită-i nemuririi.
Pe unde-și au sălașul frumoaselor ce țin
în grele lanțuri inimi, e-un praf pe stradă fin,
în care-ndrăgostiții aflară-un duh de crin,
parfum al încântării, dar și-al înțelepciunii.
Ah! însetați, amanții, cât sufăr, bieții, unii,
la fel cum și eu sufăr ca un pământ uscat,
cerșind un strop de rouă din cupa ta de jad.
Ci cupa de argilă, nu mi-o disprețui,
căci ea secrete multe îmi va destăinui.
A vrăjilor știință, magia cea făloasă
puteri nu au ca ochii și păru-ți de mătasă.
Îmi datorezi săruturi. Mă-amâni și mă tot minți.
Vreau plata cuvenită pe buzele-ți fierbinți.
Cu focul lor obrajii iubitei mistuiesc
întreaga-nțelepciune-mi și orice jurământ.
Poemele lui Hafiz, Regină, te slăvesc,
și toți cei ce ne-ascultă înalță-același cânt.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă o admirație profundă și o dorință arzătoare față de persoana iubită, folosind metafore bogate și referințe culturale. Vorbitorul tânjește după afecțiunea și intimitatea persoanei iubite, comparând-o cu elemente divine și invocând poezia persană ca omagiu.